
Se pare ca azi am avut parte de o revenire la origini. In conjunctura nefericita a unei cafele reci si a tastaturii de la laptop care se incapataneaza si ea sa nu mearga cum trebuie, m-am intors la good ol' notepad. Da, chestia aia la care, daca uiti sa mai dai enter din cand in cand, persevereaza in a-ti crea un rand de 5697 de caractere. E un soi deForrest Gump al editoarelor de text. Si uite asa in pelerinjul meu care se petrece in continuare pe acelasi rand, mi-am amintit ca azi s-a mai intamplat ceva banal pentru absolut oricine altcineva dar care tinde spre memorabil la mine : prima bere dupa cativa ani de zile de la un alt moment memorabil care avusese in comun 3 beri si holul scolii. Gandirea mea optimista ma trimite destul de repede la o burta de bere bine facuta dar ma linistesc cu gandul ca pana si pentru asa ceva moda a gasit o solutie: tricourile albe din sintetic mulat care sa evidentieze faptul ca tu esti cu siguranta masculul alfa din zona. Desi burta asta lucrata cu sarg nu e un ideal care sa ma inflacareze prea tare si ca tot veni vorba de amintiri, ma gandeam ce faine is momentele alea cand te opresti in loc, arunci o privire in spate si iti amintesti de multe bucatele mici din trecut. Chestiile astea iti raspund la multe intrebari... de exemplu acum am aflat cu stupoare ca notepad'u de fapt te trece pe urmatorul rand daca perseverezi ceva timp. Acum ma culc linistit o data cu epocala descoperire si nerabdator sa merg la mare asa cum ma sfatuieste de ceva timp o scoica mare si prafuita din biblioteca.